Colectivul Departamentului de Chimie Fizică din Facultatea de Chimie a Universităţii Bucureşti anunţă cu adâncă durere dispariţia după o grea suferinţă, a Acad. Prof. Dr. Doc. Eugen SEGAL, remarcabil profesor şi om de ştiinţă, iubit şi respectat de peste 50 de generaţii de studenţi, coleg şi prieten de o rară generozitate şi delicateţe sufletească.

Acad. prof. dr. doc. Eugen SEGAL

(23 mai 1933- 3 octombrie 2013)

 

In Memoriam

 

Profesorul Eugen Segal, membru al Academiei Romane, strălucit reprezentant al şcolii de Chimie Fizică de la Universitatea din Bucureşti, s-a stins din viaţă la 9 Octombrie 2013.


Născut la 23 Mai 1933, a urmat liceul la Iaşi, şi apoi Facultatea de Chimie din Universitatea Bucureşti, specializarea Chimie Fizică. Din 1955 şi-a început cariera universitară ca preparator în Catedra de Chimie Fizică a Universităţii Bucureştene. Doctor în ştiinte din 1964, sub conducerea Acad. prof. Ilie Murgulescu, şi-a desfăşurat întreaga activitate în cadrul acestui colectiv, parcurgând pe rand toate treptele ierarhiei universitare, devenind profesor în 1969. A dezvoltat şi iniţiat în această calitate cursuri şi direcţii noi de
cercetare: Cinetică chimică heterogenă izotermă şi neizotermă, Chemosorbţie şi cinetica reacţiilor catalitice heterogene, direcţii în care a îndrumat şi format peste 20 de doctoranzi,
în spiritul onestităţii şi rigurozităţii ştiinţifice, contribuind astfel la dezvoltarea Chimiei Fizice în cadrul catedrei, dar şi în alte centre universitare din ţară (Timişoara, Arad, Galaţi).

Personalitatea ştiinţifică a profesorului Eugen Segal, ilustrată de peste 500 de articole, 12 brevete de invenţie, 10 cărţi şi manuale, peste 1600 de citări în literatura de specialitate, este unanim recunoscută şi apreciată în ţară şi în străinătate, fiind onorată cu numeroase premii şi distincţii, ca de ex. Membru al Academiei Romane (corespondent - 1991, titular - 2001), Ordinul Naţional STEAUA ROMÂNIEI în grad de cavaler - 2003, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest, Timişoara - 1999, Diploma de excelenţă a Universităţii din Bucureşti - 2003, Premiul OPERA OMNIA al CNCSIS pentru întreaga activitate ştiinţifică - 2003, etc.

Valoarea şi originalitatea contribuţiilor sale ştiinţifice, precum şi dăruirea lui ca profesor, entuziasmul şi căldura cu care işi susţinea prelegerile de-a lungul anilor, nealterate de trecerea timpului, apreciate în mod deosebit de peste 50 de promoţii de studenţi ai Universităţii din Bucureşti, au făcut din el un adevărat model pentru tânăra generaţie, aşezându-l în rândul marilor chimişti ai ţării.

Dispariţia sa lasă un gol imens în inimile tuturor celor care l-au cunoscut şi iubit.

Inmormantarea va avea loc vineri 11 octombrie 2013 ora 12 la Cimitirul Evreiesc "Filantrolpia" de pe bd. Ion Mihalache (fost 1 Mai).

 

In memoriam: click aici