Profesor dr. Francisc POTMISCHIL 

1939 -2021 

Domnul profesor Francisc Potmischil a fost timp de 40 de ani un erudit profesor de Chimie Organică şi RMN aplicat în Chimia Organică care şi-a dedicat viaţa cercetării în domeniul compuşilor organici, în special a celor perhidroacridinici, piperidinici  şi octahidroacridinici, precum şi un îndrumător valoros în chimia organică experimentală şi teoretică pentru studenţii Facultăţii de Chimie. Va rămâne un model de cercetător profesionist, rafinat, perseverent, exigent, un pedagog dedicat îndrumării studenţilor, masteranzilor şi chiar doctoranzilor şi nu numai, un om iubitor de artă, de natură şi drumeţii, un prieten adevărat şi sincer pentru toţi cei care l-au cunoscut şi apreciat. Va fi mereu pentru noi şi pentru cei care îl vor remarca prin ceea ce a realizat un model demn de urmat şi o amintire frumoasă.

                Suntem alături de familia îndurerată de plecarea sa în veşnicie.

 

Slujba de înmormântare va  avea loc sâmbătă, 23.10.2021, ora 12:00 la cimitirul Bellu Catolic.