Ministerul Educației și Cercetării a transmis către IOSUD – Universitatea din București adresa cu numărul 84/GP/10.02.2020, potrivit căreia:
„Urmare a dezbaterii publice, a discuțiilor purtate în cadrul ședințelor Consiliului Național al Rectorilor și a solicitărilor transmise la Ministerul Educației și Cercetării, în baza prevederilor art. 168 alin (9) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 66 alin (4) din HG nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 12 din Ordinul nr. 3482/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, baza de date în care sunt indexate toate tezele de doctorat susținute începând cu anul 2016, urmează să fie făcută publică. Precizăm că platforma ce urmează a fi operaționalizată în acest sens este utilizată pentru evaluarea tezelor de doctorat la nivelul CNATDCU și este administrată de UEFISCDI.
Prin urmare, raportat la prevederile legale menționate anterior și ținând cont de reglementările privind protecția datelor cu caracter personal în contextul publicării tezelor de doctorat, aceasta se poate realiza în temeiul art. 6 alin (1) lit. C) din RGDP – prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale care îi revine operatorului – cu informarea prealabilă a persoanei vizate și oferirea posibilității de a se opune pentru motive întemeiate, în condițiile legii, precum și cu respectarea principiilor de prelucrare, în special al reducerii la minim a datelor.”
Menționăm că persoanele care au susținut public teza de doctorat în cadrul IOSUD-UB în baza H.G. nr.134/2016 care a intrat în vigoare cu data de 11 martie 2016, și nu au publicat teza de doctorat în format carte, respectiv nu au publicat capitole din teza de doctorat în jurnale academice cotate și nu au notificat IOSUD-UB, vor avea posibilitatea de a refuza argumentat publicarea pe platforma electronică națională a ministerului educației prin transmiterea unui document către IOSUD-UB (la adresa de e-mail:
A se vedea comunicările MEC aici:
https://www.edu.ro/comunicat-de-pres%C4%83-cu-privire-la-publicarea-tezelor-de-doctorat