Facultatea de Chimie a Universităţii din Bucureşti organizează, sub egida Rectoratului Universităţii din Bucureşti, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi cu Societatea de Chimie din România, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti şi a Inspectoratelor Şcolare Judeţene, a III-a ediţie a Simpozionului „Chimia prieten sau duşman?” care va avea în data de 16 mai 2009, ora 9.00 în amfiteatrele din clădirea Facultăţii de Chimie situate în Şoseaua Panduri 90-92.
Cea de-a III-a ediţie se organizează atât pentru elevi cat şi pentru profesori.
Pentru elevi :
- lucrările se pot prezenta sub forma de comunicare (timp de expunere maxim 10 minute).
Pentru profesori:
-
Simpozionul se desfăşoară numai la nivel naţional, împreuna cu faza naţională a elevilor, pe 16 mai 2009, la ora 9.00, în amfiteatrele din clădirea facultăţii situată în Şoseaua Panduri 90-92.
- Lucrările se prezintă sub forma de comunicare (timp de expunere maxim 10 minute)
Toate lucrările care vor fi prezentate la faza naţională se vor publica într-un volum al simpozionului. Rezumatele, de maxim 1 pagină, vor fi transmise până cel târziu 1 mai 2009 pe adresa de e-mail:
Informaţii despre formatul în care trebuie scris rezumatul găsiţi aici: Model
Pentru elevii care s-au calificat la faza naţională şi pentru profesorii însoţitori cheltuielile de transport şi cazare sunt suportate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
Pentru orice informaţie vă rugăm să accesaţi site-ul Facultăţii de Chimie a Universităţii din Bucureşti (www.chimie.unibuc.ro),
să scrieţi la adresa de e-mail: