Concursul ,,Elementul Necunoscut - spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești!'' este organizat de studenții și cadrele didactice din Facultatea de Chimie, Universitatea din București, în contextul declarării anului 2019, de către UNESCO, ca Anul Internațional al Tabelului Periodic, având ca scop aniversarea a 150 de ani de la publicarea Tabelului Periodic de către chimistul rus Dimitri Mendeleev.

Concursul își propune stimularea creativității elevilor prin realizarea unor materiale originale și inovative privind unul sau mai multe elemente chimice. Materialele pot aborda diverse teme referitoare la elementele chimice, de la descoperire, până la aplicații și implicații în viața cotidiană, și pot lua forma unui eseu, poster, desen, pictură, poezie, cântec, tabel periodic original, scenetă etc.

 

Poster eveniment

Regulament

Fișă de înscriere

 

Evenimentul va avea loc vineri 12 aprilie 2019 în amfiteatrul "Gh. Spacu" (R1) din Sediul Central al Facultăţii de Chimie.

Programul manifestării poate fi consultat aici.