Dragi membri ai comunității Facultății de Chimie,
(cadre didactice și de cercetare, studenți, personal administrativ, didactic auxiliar și nedidactic)
Perioada pe care o traversăm este una dificilă, însă avem convingerea că împreună, fără panică, cu precauție și înțelepciune, vom reuși să trecem cu bine peste această experiență nedorită. De aceea este important să respectăm cu strictețe toate recomandările autorităților, să ne informăm din surse oficiale, credibile, să comunicăm în permanență și să ne adaptăm rapid schimbărilor ce apar.
Măsuri privind desfășurarea în condiții optime a procesului de învățământ
în perioada 11-31 martie 2020 în Facultatea de Chimie
Având în vedere necesitatea continuării procesului didactic în contextul situației epidemiologice actuale, în Facultatea de Chimie se vor aplica următoarele măsuri:
- în perioada 11 martie – 31 martie 2020, activitățile didactice se vor desfășura online, în măsura în care acest lucru este posibil, respectând orarul, actualizat pe site-ul facultății https://chimie.unibuc.ro/index.php/orar/1924-orar-semestrul-ii-anul-universitar-2019-2020;
- titularii de curs și/sau seminar vor asigura materialele suport (prin e-mail sau altă modalitate stabilită de comun acord cu studenții) necesare activităților didactice - suportul de curs, precum și materialele didactice specifice pentru seminar/laborator (care se pot desfășura online), teme;
- cadrele didactice pot utiliza platforme educaționale publice de predare online, la care studenții pot participa în timp real;
- cadrele didactice titulare de curs și/sau seminar vor contacta studenții pe e-mail (pe adresele instituționale eventual și pe adresele de e-mail personale – rugăm studenții sa-și activeze adesele de e-mail instituționale - https://www.chimie.unibuc.ro/images/anunturi/2019/adrese_email_institutionale_studenti/Instiintare_studenti_adrese_email_institutionale_RO.pdf și să le verifice zilnic) pentru a le comunica modalitatea de susținere a cursului și/sau seminarului și informațiile necesare pentru conectarea pe platformă;
- fiecare profesor poate încărca pe platforma online sau poate trimite studenților prin alte canale de comunicare orice alte materiale pe care le consideră necesare în sprijinul învățării;
- activitățile experimentale (laboratoare) care nu se pot desfășura online, precum și activitățile didactice care, din diverse motive, nu vor fi derulate, se vor reprograma după reluarea perioadei de predare a cursurilor față-în-față, conform unui program stabilit la nivel de facultate.
Este important ca în această perioadă să acționăm cu toții cu responsabilitate și seriozitate, să susținem și să sprijinim facultatea și universitatea, astfel încât activitatea academică să se desfășoare în condiții optime.
Vă mulțumim pentru suport și înțelegere,
Decan,
Prof. Dr. Andrei-Valentin Medvedovici