IN MEMORIAM

 

Prof. Dr. Ing. Sorin ROȘCA

Președinte al Societății de Chimie din România

 

În ziua de 24 aprilie 2021 s-a stins din viaţă domnul Profesor Dr. Ing. Sorin Roșca.

Domnul Sorin Roșca (1938-2021) a fost profesor la Catedra de Chimie Organică a Facultății de Tehnologie Chimică, Institutul Politehnic București.

În 2001 a fost ales președinte al Societății de Chimie din România pentru care și-a dedicat o mare parte din viață. Timp de 20 de ani, împletind experiența academică și profesională cu deschiderea către nou, echilibrul și diplomația ce l-au caracterizat, profesorul Sorin Roșca a contribuit semnificativ la dezvoltarea și recunoașterea atât pe plan național cât și internațional a Societății de Chimie din România.

Dedicat școlii, domnul profesor Sorin Roșca s-a preocupat continuu de promovarea chimiei în rândul tinerilor. De-a lungul anilor a fost președinte al mai multor ediții ale Olimpiadelor Naționale de Chimie, a sprijinit, prin intermediul SChR, numeroase concursuri și activități din domeniul chimiei, dedicate tinerilor, a susținut păstrarea învățământului de chimie preuniversitar la un nivel adecvat formării multidisciplinare a elevilor și a fost cel căruia se datorează apariției noii ediții a revistei pentru elevi CHIMIA.

Domnul profesor Sorin Roșca a fost mereu foarte apropiat și de Facultatea de Chimie a Universității din București și va rămâne veșnic în amintirea noastră. 

Prin dispariția domnului Profesor Dr. Ing. Sorin Roșca comunitatea chimiștilor din România și nu numai, pierde un adevărat profesionist și un om de o noblețe rară.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Trupul neînsufleţit este depus la Capela Cimitirului Ghencea Civil. 

Slujba de înmormântare va avea loc luni, 26.04.2021, ora 13:00, la Capela Cimitirului Ghencea Civil iar înmormântarea la Cimitirul Odihna Veșnică din Șoseaua Alexandriei.