ANUNȚ

 

 

Facultatea de Chimie a Universității din București în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Societatea de Chimie din România organizează în data de 30 Mai 2015, a IX-a ediție a Simpozionului științific pentru elevi și profesori din învățământul preuniversitar intitulat: 

 

“Chimia-PRIETEN sau dușman?!”-2015.

 

Simpozionul are ca obiective stimularea creativității, educarea gândirii stiințifice și a lucrului în echipă, dezvoltarea abilităților de comunicare și a spiritului de competiție în cercetarea științifică din domeniul chimiei. Comisia de evaluare va aprecia calitatea, originalitatea şi contribuția personală a elevilor în elaborarea și prezentarea lucrărilor/proiectelor științifice. Simpozionul va cuprinde trei secțiuni: 

 

Secțiunea I pentru profesori, care pot participa cu o lucrare metodico-științifică

Secțiunea II pentru elevii din învățământul gimnazial

Secțiunea III pentru elevii din învățământul liceal

 

Lucrările cele mai valoroase de la fiecare secţiune vor fi premiate.

Rezumatul lucrărilor științifice ale elevilor și cele metodico-științifice ale profesorilor vor fi trimise în format electronic conform modelului atașat, până la data de 8 Mai 2015, pe adresa d-nei lect. dr. Adriana Urdă:  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

In acest an organizatorii simpozionului “Chimia-PRIETEN sau dușman?!” nu pot deconta eventuala cazare și cheltuielile de transport ale participanților.

 

 Simpozionul “Chimia-PRIETEN sau dușman?!”-2015 se va desfășura în amfiteatrele Facultății de Chimie, Universitatea din București, din strada Panduri, 90-92, Bucuresti. Detalii despre simpozion se pot găsi și pe site-ul Facultății de Chimie www.chimie.unibuc.ro  în secțiunea dedicată acestuia.

 

Persoane de contact:

Conf. Irina Zarafu – tel.+40214100204; e-mail- Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Lector Mihaela Florea – tel. + 40213675727; e-mail- Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.